Ziua Minorităților Naționale din România! Tradițiile ucrainene, promovate de grupul vocal „Moloda Nadiia”

Ziua Minorităților Naționale din România a fost sărbătorită la Timișoara cu multă bucurie și entuziasm, în data de 18 decembrie, de ucraineni, sârbi, bulgari, maghiari, slovaci și germani.

La spectacolul organizat cu acest prilej în centrul urbei, Filiala Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România a fost reprezentată de grupul vocal „Moloda Nadiia”, format din elevi de la Liceul Teoretic ”Iulia Hașdeu” din Lugoj, la secția de limba ucraineană, coordonat de profesorul Gabriel Bilan, care a încântat auditoriul prezent cu frumusețea colindelor tradiționale.

Prestația tinerilor a fost la înălțime, ei remarcându-se nu doar prin talent, ci și prin portul tradițional specific ucrainean, atrăgând atenția atât a prezentatorilor, cât și a publicului numeros, care la final i-a răsplătit cu ropote de aplauze.

La spectacol a fost prezentă și președinta filialei UUR – Timiș, prof. Maria Szabo Condrei, care la finalul evenimentului i-a felicitat pe tineri pentru prestația deosebită, dăruirea și implicarea de care au dat dovadă pe parcursul întregului an, astfel promovând tradițiile, cultura, limba maternă și identitatea ucraineană. Totodată, aceasta le-a urat sărbători fericite și binecuvântate, iar ulterior, împreună cu ceilalți membrii din comitet au vizitat Târgul de Crăciun.

În cadrul evenimentului, organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, au mai evoluat: elevii Școlii de Muzică ”Artadem”, ansamblul ”Plai Bănățean” din Lenauheim, ansamblul ”Tormăceana” din Tormac, ansamblul ”Mlădițele Ceneiului” și Pera Todorovici și tamburașii.

Colindele din folclorul minorităților au fost aduse de ansamblul ”Eszterlanc”, ansamblul ”Edelweiss”, grupul ”Nadia Shehabi”, corul ”Zvance”, ansamblul ”Filalocka”, ansamblul ”Bokreta”, Școala ”Cantodena” și ansamblul ”Palucenka”.

La Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, de la data de 18 decembrie 1992, a fost adoptată declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, lingvistice și religioase.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.