Urmărire, pe străzile Lugojului! Un șofer beat și fără permis a fugit de poliție și a provocat un accident
Urmărire pe străzile din Lugoj după ce un șofer beat nu s-a conformat semnalelor specifice de oprire ale polițiștilor lugojeni.
„În fapt, la data de 8 august a.c., în jurul orei 03:50, polițiștii Biroului Rutier Lugoj, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism pe strada Timișorii din municipiu, șoferul neconformându-se și continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, utilizând semnalele acustice și luminoase. În timpul urmăririi, șoferul autoturismului, respectiv un bărbat în vârstă de 50 de ani, a provocat un accident, rezultând rănirea acestuia. Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul figurează având dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În urma probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Timiș.