UrbanizeHub invită cetățenii să se implice pentru viitorul verde al orașului

Proiectul Soluții Inovative pentru Orașe Verzi a ajuns în faza de organizare a concursului de soluții pentru Timișoara, Arad, Lugoj și Reșița.

Soluții Inovative pentru Orașe Verzi este un proiect derulat prin AMPOCA de către UrbanizeHub. Pe baza consultărilor cu stakeholderi din administrațiile publice și societatea civilă derulate sub forma unor workshopuri la finalul lunii noiembrie, au fost elaborate patru planuri de acțiune pentru fiecare oraș. În perioada decembrie-martie, am realizat un sondaj adresat cetățenilor din cele patru orașe prin care am colectat opinii legate de cum văd cetățenii ideea de oraș verde transpusă la nivelul propriei comunități.

Concursul UrbanLab for Green Cities se va desfășura în perioada 21-23 aprilie în format hibrid, cu posibilitatea participării atât online cât și fizic într-o locație din Timișoara. Pe baza sondajului adresat celor patru orașe, au fost colectate 1000 de răspunsuri venite de la cetățeni care au validat planurile de acțiune dedicate comunităților urbane. Soluțiile create în cadrul acestui concurs vor fi prezentate în cadrul conferinței UrbanTalks care va avea loc la Timișoara în data de 27 aprilie, unde vor participa reprezentanți ai administrațiilor publice, lideri din societatea civilă, antreprenori, reprezentanți ai Comisiei Europene și experți în dezvoltare sustenabilă pentru a discuta despre viitorul verde și smart al orașelor.

Pornind de la nevoile cetățenilor, am creat trei trackuri pentru ideathon:

Track 1: Oraș verde prin design urban (mobilitate, spații verzi, infrastructură verde-albastră)

Orice propunere de design urban, de regenerare urbană, de urbanism sau de mobilitate sustenabilă e binevenită. Soluții de pietonalizare, de îmbunătățire a spațiilor nefolosite, de transformare a unor spații părăsite în spații verzi, pentru oameni. Calitatea vieții într-un oraș ține de felul în care arată orașul și cât de prietenos e cu locuitorii săi. Un oraș care luptă împotriva schimbărilor climatice, care își dorește să reducă amprenta de carbon, este un oraș care își propune să reducă traficul, să stimuleze apariția spațiilor verzi, să transforme orașul într-un walkable city, cu infrastructură verde-albastră de calitate, să regenereze urban spațiile nefolosite, transformându-le în spații verzi, pentru oameni.

Track 2: Oraș verde prin tehnologie (digital)

Orice idee de aplicație, care poate îmbunătății viața cetățenilor dintr-o comunitate urbană și care are legătură cu conceptul de sustenabilitate și verde sunt binevenite. Aplicații de foodwaste, de mobilitate, de eficienta energetică, de digitalizare a administrației și reducerea birocrației, stimularea folosirii energiei verde, aplicații de educare și conștientizare a publicului, aplicații sau soluții care stimulează colaborarea între
actorii locali pentru transformarea orașelor în comunități verzi sunt binevenite.

Track 3: Oraș Verde prin Implicare (educație, voluntariat)

Peste 95% din cetățenii care au participat la chestionarul verde, au spus că sunt dispuși să se implice în transformarea verde a orașului, fie prin acțiuni de voluntariat, fie prin schimbarea comportamentului, astfel încât să aibă un impact mai redus asupra mediului, dar să participe activ și la consultările cu privire la măsurile ce ar trebui întreprinse pentru a transforma orașul într-unul mai verde. De asemenea educația prin cultură sau alt gen de evenimente de impact a fost dorința unui număr mare de cetățeni. Acest track își dorește să stimuleze cetățenii să se implice prin acțiuni concrete, idei, propuneri de proiecte care pot angrena mai mulți oameni în transformarea verde a comunității.

Invităm cetățenii interesați să se înscrie la UrbanLab for Green Cities pe linkul de mai jos și să acceseze evenimentele dedicate de pe social media pentru mai multe detalii.

Link înscriere:
https://urbanizehub.ro/inscrieri-urban-lab-for-green-cities/

Link evenimente:
https://www.facebook.com/UHubRomania/events

Împreună modelăm viitorul orașelor!
Echipa UrbanizeHub

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.