Un tânăr sub influența alcoolului a intrat cu BMW-ul într-un camion
A urcat băut la volan și a provocat un accident. Este pățania unui tânăr care și-a distrus BMW-ul după ce, luni seara, a intrat în remorca unui camion oprit pe strada Făgetului din Lugoj.
Polițiștii sosiți la locul evenimentului au constatat că șoferul, care a fost rănit în urma impactului violent, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că acesta s-a ales și cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.