Un șofer beat criță a ieșit cu mașina în decor, la Țipari
Polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați, în noaptea de 8/9 septembrie, despre producerea unui accident rutier pe raza localității Țipari.
Deplasându-se la fața locului, oamenii legii au constatat că un bărbat de 46 de ani a condus un autoturism pe DJ 609B, din direcția localității Paru spre Țipari, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ajuns cu mașina în afara carosabilului.
În urma testării șoferului cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Șoferul amețit de aburii alcoolului s-a ales cu un dosar penal.