Un focar de coronavirus din Lugoj a fost închis! Cele de la Spitalul Municipal rămân active…
Direcția de Sănătate Publică a anunțat închiderea a două focare de coronavirus aflate în supraveghere epidemiologică pe raza județului Timiș.
Este vorba de focarele de la Centrul de recuperare si reabilitare neuropsihiatrică Lugoj, cu 14 cazuri confirmate, și de la Căminul privat pentru persoane vârstnice Șag, cu 33 de cazuri confirmate.
Astfel, în urma închiderii focarului Centrul de recuperare si reabilitare neuropsihiatrică, în Lugoj mai rămân active două focare de COVID-19, ambele la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”:
- la Secția de Boli interne – cu 10 cazuri confirmate (pacienți și cadre medicale);
- la Secția de Chirurgie – cu 6 cazuri confirmate (pacienți și cadre medicale).
Celelalte 7 focare active aflate în supravegere epidemiologică pe raza județului Timiș sunt la:
- Căminul privat pentru persoane vârstnice Comloșu Mare – 9 de cazuri confirmate;
- Spitalul de Psihiatrie Jebel – 29 de cazuri confirmate;
- Firmă privată de producție mobilă Timișoara – 8 cazuri confirmate;
- Căminul privat pentru persoane vârstnice Sânnicolau Mare – 13 cazuri confirmate;
- Căminul privat pentru persoane vârstnice Timișoara – 12 cazuri confirmate;
- ISU Banat – 8 cazuri confirmate;
- Firmă privată Jimbolia – 19 cazuri confirmate.