Un deputat ALDE vrea să își deschidă cabinet parlamentar la Lugoj
După deputatul PSD Alfred Simonis, încă un parlamentar și-a anunțat intenția de a-și deschide un cabinet parlamentar la Lugoj.
Este vorba de deputatul Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș, care a anunțat, zilele trecute, că își amenajează un cabinet parlamentar în municipiul Lugoj.
„În perioada următoare îmi voi deschide un cabinet parlamentar în Lugoj. Sper ca în maxim o lună o să-l am amenajat și o să-l pot deschide, pentru că vreau să vin să mă întâlnesc cu oamenii, să vină în audiență și să particip la toate evenimentele municipalității, astfel încât să cunosc și eu, cât mai bine, problemele comunității”, a spus deputatul Marian Cucșa.