Un bărbat a căzut într-o râpă, în apropierea Peșterii Românești
Un bărbat, în vârstă de 67 de ani, a fost rănit după ce a căzut într-o râpă, în apropierea Peșterii Românești.
Incidentul a avut loc duminică, 15 octombrie, în jurul orei 13:54.
„Polițiștii orașului Făget au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut într-o râpă, în apropierea Peșterii Românești, din județul Timiș. Din primele verificări, se pare că bărbatul ar fi utilizat alt drum de acces decat cel indicat, iar la un moment dat, s-ar fi dezechilibrat și ar fi picat în râpă. În urma producerii evenimentului, a rezultat rănirea bărbatului, în vărstă de 67 de ani. Bărbatul a fost preluat de către echipajele medicale, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijirii medicale de specialitate”, au anunțat reprezetanții IPJ Timiș.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.