Turnul Sfântul Nicolae – trecutul care contează. Istoria unui monument din patrimoniul Lugojului

Pentru participarea la Concursul Național „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale” (ediția I, 2021), organizat de Societatea de Științe Istorice din România în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Facultatea de Istorie-Universitatea București și revistele Magazin Istoric și Historia), elevii Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, coordonați de prof. Horațiu Suciu și prof. Monica Suciu, au realizat proiectului „Turnul Sfântul Nicolae – trecutul care contează”.

În cadrul concursului menționat, elevii participanți au trebuit să cerceteze istoria unui monument din patrimoniul local. Din motive evidente, echipa Hasdeului a ales să realizeze o lucrare despre Turnul Bisericii Sfântul Nicolae din Lugoj.

Joi, 10 iunie 2021, elevii din echipa proiectului au prezentat colegilor și reprezentanților comunității cele mai importante momente din istoria Turnului Sfântul Nicolae.

La prezentare au participat prof. dr. Dumitru Tomoni, părintele doctor Vasile Muntean, reprezentantul parohiei ortodoxe din Lugoj, muzeograful Ioan Pinca, reprezentantul Muzeului de Istorie din Lugoj și Ioan Sîrbu, reprezentantul ONG Animus Libri.

După prezentarea elevilor de la Hasdeu, a urmat o dezbatere având ca teme conservarea și promovarea monumentelor de patrimoniu local și național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.