Trei persoane rănite după ce un TIR a lovit și răsturnat o mașină de la școala de șoferi

Un TIR a acroșat un autoturism al unei școli de șoferi, miercuri, în jurul orei 10, pe șoseaua de centură a municipiului Lugoj.

Conform polițiștilor, TIR-ul – care era condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 25 de ani – a efectuat o depășire, iar la revenirea pe banda sa de mers a acroșat, cu partea dreaptă din spate, autoturismul de la școala de șoferi, la volanul căruia se afla o tânără, de 20 de ani, care lua lecții de șofat. În autoturism se mai afla, pe scaunul din dreapta șoferului, instructorul auto, iar pe bancheta din spate alți trei tineri, înscriși la școala de șoferi.

În urma impactului, autoturismul a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. Tânăra aflată la volan, instructorul auto, în vârstă de 56 de ani, și un alt tânăr, de 26 de ani, au fost răniți, necesitând îngrijiri medicale.

Pompierii au intervenit cu o autospecială de primă intervenție, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și 11 pompieri. De asemenea, la locul accidentului s-au deplasat și o ambulanță SAJ și echipaje de poliție.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(Foto: ISU Timiș)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.