Trei elevi de la HasdEU, premiați la concursul „Made for EUrope”
Încă un premiu pentru elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj.
La etapa județeană a Concursului Național „Made for Europe”, desfășurată la Consiliul Județean Timiș, echipa Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu”, formată din elevii Alexia Bălan, Amalia Bodac și Bogdan Suciu și coordonată de profesorii Monica Suciu și Horațiu Suciu, a obținut Premiul al II-lea la secțiunea Erasmus+ KA1 / mobility staff.
Elevii lugojeni au obținut premiul pentru proiectul „Going beyond the middle ground” și au prezentat produsele realizate în cadrul acestui proiect: broșura Proiectul Erasmus+ „Going beyond the middle ground” și materialul pedagogic „Încălcarea drepturilor omului în perioada Holocaustului în Jurnalul lui Mihail Sebastian. O istrorie grafică / Human Rights Violation During the Holocaust in Mihail Sebastian’s Journal. A Graphic History”.