Transfer de excepție! Voleibalistele de la CSM Lugoj au început pregătirea returului Diviziei A1

După vacanța de sărbători, voleibalistele de la CSM Lugoj s-au reunit pentru pregătirea returului Diviziei A1.

Formația lugojeană a făcut zilele trecute și un transfer de excepție: centrul echipei naționale a României, Andreea Petra, de la Agroland Timișoara (formație retrasă din campionat).

Andreea Petra are 25 de ani, joacă pe postul de centru și a venit la CSM Lugoj liberă de contract. A mai jucat pentru CSM Sibiu, CSU Medicina și UVT Agroland Timișoara.

„Sezonul trecut a fost jucătoarea cu cel mai bun serviciu din prima ligă, parametrii de care este și acum aproape, chiar dacă a fost accidentată în prima parte a campionatului, eficientă la blocaj, excelentă pe fileu, Andreea va fi cu siguranță un mare plus în jocul echipei noastre!”, au anunțat reprezentanții formației lugojene.

Andreea Petra a semnat până la vară cu CSM Lugoj, cu opțiune de prelungire.

Formația din Lugoj va disputa primul joc oficial din acest an în 19 ianuarie, când va întâlni, pe teren propriu, pe Știința Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.