Tragedie pe DN 6, la ieșirea din Lugoj. Două persoane și-au pierdut viața

Accident grav, sâmbătă noaptea, pe DN 6, la ieșirea din Lugoj spre Caransebeș.

Două persoane, un bărbat de 41 de ani și o femeie de 37 de ani, soț și soție, și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau, într-o curbă la dreapta, a intrat frontal într-un camion care circula regulamentar, din sens opus.

În urma impactului deosebit de violent, cele două persoane din autoturism au rămas încarcerate.

La locul accidentului au intervenit 10 pompieri cu o autospecială de primă intervenție, două autospeciale de descarcerare, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, echipaje de poliție și o ambulanță SAJ.

„Intervenția a fost dificilă, deoarece autoutilitara avea peste 26 de tone, iar pentru extragerea victimelor pompierii au lucrat mai bine de două ore. Din nefericire, victimele (un bărbat și o femeie) au suferit leziuni incompatibile cu viața”, a anunțat ISU Timiș.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

(Foto: ISU Timiș)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.