Țigări de contrabandă și plante de cannabis, descoperite de polițiști într-o localitate din zona Lugojului

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au efectuat, joi, 10 percheziții, în județul Timiș, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi deținut și comercializat țigarete de contrabandă.

Cu acest prilej, oamenii legii au descins și în localitatea Răchita, comuna Dumbrava, la locuințele unor persoane despre care aveau informații că dețin țigări de contrabandă.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018– 2021, persoanele ar fi achiziționat țigarete, pe care ulterior le-ar fi comercializat în municipiul Timișoara, Chișoda și Recaș, din județul Timiș.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 50.782 de țigarete netimbrate, 22,7 kilograme de tutun, 4 aparate pentru măcinat tutun, 1 aparat pentru injectat tutun, 6.600 de tuburi pentru confecționarea țigaretelor, 4 plante de cannabis, 1 pipă pentru fumat, 2 cutii cu foițe pentru pipă, telefoane mobile și 4.005 lei.

Cinci persoane au fost conduse la sediul poliției, urmând a fi audiate și a se dispune măsurile legale.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

La activități, au participat polițiștii Serviciului Criminalistic Lugoj, ai orașului Recaș și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș,

Cercetările sunt continuate, în vederea probării întregii activități infracționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.