Târgul artizanilor lugojeni, în Piața I.C. Drăgan, cu ateliere gratuite pentru copii

Timp de două zile, la sfârșitul acestei săptămâni, în Piața I. C. Drăgan, din Lugoj, va avea loc Târgul artizanilor lugojeni.

În timpul târgului vor fi organizate ateliere gratuite pentru copii.

Evenimentul, organizat în cadrul proiectului „Artizan Lugojan” de către Asociația de Intervenție și Regenerare Comunitară, își propune să pună sub reflector caracterul meșteșugăresc uitat al orașului și să conecteze artizanii de comunitate.

Vineri, 10 iunie, târgul începe la ora 12.00, iar de la ora 16.00 va fi organizat primul atelier de broderie manuală. Printre artizanii lugojeni care își vor expune produsele se numără: atelierul cu lavandă Zizi, artiștii florari de la Paletu’ cu flori, artizanii de broderie de la Libelulle Atelier, Ileana Teslevici alături de creațiile sale vestimentare, familia Petruti cu minunatele lumânări parfumate, sculptorul și tâmplarul Dumitru Aruncuțean, meșterul opincar Ciprian Mert și Llama&Licorn alături de păpușile create pentru copiii. Târgul se va încheia la ora 19.00.

Sâmbătă, 11 iunie, târgul continuă de la ora 10:00 până la ora 17:00, fiind organizate două ateliere pentru copiii. De la ora 11:00 debutează atelierul de pictură pe ipsos alături de Szabacsi Laura Stefania, cu participare liberă, iar de la ora 15.30 va avea loc atelierul de zâne.

Deoarece participarea este gratuită iar locurile sunt limitate, organizatorii recomandă înscrierea copiilor la atelierele de broderie și de zâne, pe pagina lor de Facebook „Artizan Lugojan”.

În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul se va muta în holul Palatului Lugoj – Piața Iosif Constantin Drăgan, numărul 9.

Proiectul Artizan Lugojan este organizat de Asociația de Intervenție și Regenerare Comunitară, finanțat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi.

Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi este un program coordonat la nivel național de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR finanțat de Lidl Romania și implementat la nivel local de Fundaţia Comunitară Timişoara.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.