Tânăr, în arest! A furat 5,6 tone de afine, în valoare de peste 30.000 de euro
Un tânăr a fost reținut de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Gavojdia, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.
„În fapt, în perioada mai – iulie a.c., o persoană necunoscută, ar fi sustras în repetate rânduri dintr-o societate comercială din localitatea Oloșag, cantitatea de 5.600 de kilograme de afine, cauzând un prejudiciu de 32.000 de euro. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a anunțat IPJ Timiș.
În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 11 iulie a.c. tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.