Sute de lugojeni au mers… pe Drumul Crucii
Drumul Crucii a fost refăcut, în Joia Mare, la Lugoj, într-un spectacol de stradă realizat de un grup de 70 de actori de diferite confesiuni religioase și din mai multe orașe din țară, ca o încercare de a demonstra că în creştinism graniţele pot fi eliminate.
Dramatizarea Patimilor Mântuitorului se desfăşoară an de an, începând din 2005, în Săptămâna Mare, în câte cinci oraşe din România. Anul acesta, spectacolul stradal a început la Zalău și a continuat în Oradea, Timișoara, Lugoj și Brașov.
În municipiul Lugoj, manifestarea care a făcut senzaţie în mai multe oraşe din ţară a fost organizată pentru prima oară în anul 2011, la iniţiativa consilierului judeţean Mihai Bojin şi a pastorului Ionel Tuţac.
Anul acesta, lugojenii au putut asista, din nou, la una dintre cele mai cutremurătoare scene biblice: chinurile prin care a trecut Iisus până la Răstignire.
La prima parte a evenimentului organizat de Biserica Baptistă „Harul” a participat şi primarul Francisc Boldea.
Spectacolul extrem de realist al Calvarului s-a derulat pe traseul Casa de Cultură a Sindicatelor – strada A. Mocioni – strada Bucegi – parcul „George Enescu” – Podul de Beton – Universitatea Europeană Drăgan – Primăria Lugoj – Casa de Cultură a Sindicatelor şi a impresionat până la lacrimi mulţimea de lugojeni care a mers pe „Drumul Crucii”.
Atmosfera cutremurătoarelor momente de pe Golgota a fost întregită de personajele în costume de epocă, precum Pilat din Pont, Baraba, Fecioara Maria, mironosiţele, soldaţii romani. Totul a culminat cu scena Răstignirii, Iisus fiind crucificat pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor.