Supărare mare în Consiliul Local Lugoj! Un consilier liberal a părăsit ședința
Supărare mare în Consiliul Local Lugoj! Consilierul liberal (fost independent) Mihai Anghel a părăsit ședința de consiliu după ce aleșii lugojeni au aprobat proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Lugoj pentru anul școlar 2017-2018.
Mihai Anghel a fost propus de grupul consilierilor PNL să facă parte din consiliile de administrație de la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” și de la Clubul Sportiv Școlar, dar a întrunit doar cinci voturi, în locul său fiind preferat un alt… liberal: Ioan Ambruș, care însă a căzut în dizgrația noii conduceri a PNL Lugoj, care l-a și propus pentru excluderea din partid.
Ioan Ambruș (care nu a participat la ședință) a obținut 13 voturi, fiind propus să facă parte din cele două consilii de administrație de către reprezentanții PSD, care i-au nominalizat în alte consilii de administrație și pe ceilalți doi consilieri liberali, Bogdan Blidariu și Mihai Agache, invocând principiul continuității.
După anunțarea rezultatului votului, Mihai Anghel a părăsit sala de ședință, transmițându-le consilierilor PSD și un mesaj cu referire la Ioan Ambruș: „Sper să-i faceți, cât de curând, adeziune la PSD!”.
Gestul lui Mihai Anghel a fost explicat de către consilierul liberal Bogdan Blidariu, noul lider al grupului consilierilor PNL din Consiliul Local Lugoj (care l-a înlocuit tot pe Ioan Ambruș): “Se simte puțin umilit!”.
(sursa: ziuadevest.ro)