„Strigăte de ajutor”, la Palatul Lugoj

În incinta Palatului Lugoj (fosta clădire a Prefecturii) va fi deschisă luni, 14 februarie, începând cu ora 17:00, expoziția „Cries for Help / Strigăte de ajutor”.

Expoziția prezintă material audiovizual însoțit de mărturii personale ale unor oameni care au fost cumva marginalizați, îndreptându-ne astfel atenția către cei care se confruntă cu diverse probleme.

Materialul documentar prezentat în expoziție este un produs al cercetărilor efectuate în 4 țări diferite, respectiv Grecia, Italia, Polonia și România, bazându-se pe 22 de interviuri cu persoane care au experimentat realitatea sau riscul excluziunii sociale. Mărturiile lor sunt însoțite de lucrări complementare ale unor artiști lugojeni.

Expoziția „Cries for Help / Strigăte de ajutor” aspiră să depășească granițele sociale, încercând să pună privitorul în poziția celuilalt, a străinului și, în cele din urmă, să evidențieze valoarea umanității ca acceptare a diversității.

Lucrările artiștilor plastici ne îndeamnă să auzim ca un strigăt ceea ce societatea noastră aude uneori ca o șoaptă. Activitatea este parte a implementării proiectului european „Mașinăria KASPAR: Creșterea conștientizării și participării artelor spectacolului pentru incluziunea socială” [www.kasparmachine.eu].

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europeane, Programul Cadru Europa Creativă – CULTURĂ. Evenimentul va fi organizat și se va desfășura cu respectarea normelor de prevenire și răspândire a virusului SARS-CoV-2. astfel: participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii. Purtarea măștii este obligatorie pe toată durata activității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.