“Spa-ul lui Boldea”, situație incertă! Autoritățile lugojene vor să construiască… un nou bazin acoperit

Noua conducere a Lugojului a anunțat că situația bazinului acoperit – Centrul Spa care a fost inaugurat de fostul primar Francisc Boldea în campania electorală din 2016 dar care nu a fost deschis niciodată – este “extrem de incertă din punct de vedere tehnic și juridic”, astfel că intenționează să construiască… un nou bazin acoperit.

“Bazinul acoperit este într-o situație extrem de incertă din punct de vedere tehnic și juridic. Vom identifica un amplasament pentru construcția unui nou bazin acoperit și vom face documentațiile necesare. Este cea mai rapidă soluție. Estimăm că în doi ani vom putea avea construit și funcțional un nou bazin acoperit. Finanțarea va fi de la bugetul local, dacă nu o să reușim altă finanțare. La nivelul de populație al Lugojului e nevoie de un bazin. Este trist, dar nu există altă soluție, pentru că expertizele pe care le avem la actualul bazin acoperit nu ne garantează că lucrările propuse acolo vor face bazinul să funcționeze”, a declarat primarul Claudiu Buciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.