Șoferul unei autoutilitare, rănit grav, la ieșirea din Lugoj (FOTO)

Un grav accident de circulație a avut loc, marți după-amiază, puțin după ora 14, la ieșirea din Lugoj, spre Timișoara.

Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce autoutilitara pe care o conducea a intrat în coliziune cu un Volkswagen Touareg.

Conform primelor informații, se pare că șoferul autoutilitarei a efectuat un viraj la stânga, pentru a intra într-o benzinărie, intrând în plin în autoturismul de teren, care circula din sens opus. În urma impactului, autoturismul de teren a fost aruncat în afara carosabilului, peste un șanț săpat pe marginea drumului.

Șoferul Volkswagen-ului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar celălalt șofer a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital în stare gravă.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu certitudine circumstanțele producerii accidentului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.