Șofer prins în timp ce conducea beat și fără permis o mașină neînmatriculată, pe drumul Timișoara – Lugoj
Pericol pe drumul Timișoara – Lugoj. Polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au oprit în trafic un șofer înainte ca acesta să provoace o tragedie.
Bărbatul, de 48 de ani, a fost tras pe dreapta de oamenii legii în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN 6, între localitățile Iosifălău și Chizătău.
Pentru că șoferul emana vapori de alcool, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
După alte verificări efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat, iar autoturismul nu este înmatriculat, valabilitatea autorizației de circulație provizorie fiind expirată.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul de către o persoană cu o îmbibație alcoolică peste limita legală.