Șofer prins beat la volan și cu o armă în portbagaj

Polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Făget au depistat, sâmbătă, în jurul orei 02:00, pe raza localității Tomești, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, care a condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma efectuării controlului autovehiculului, în portbagaj a fost descoperită o armă de vânătoare letală, care a fost ridicată în vederea confiscării.

Totodată, în urma verificărilor efectuate a reieșit că bărbatul nu figurează ca deținător de permis de armă de nicio categorie.

Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.