Șofer beat, prins în trafic de polițiștii lugojeni

Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins beat la volan.

Duminică dimineața, în jurul orei 7:44, autoturismul condus de șoferul turmentat a fost oprit pentru control, pe strada 20 Decembrie 1989 din Lugoj.

În urma testării cu aparatul etilotest, oamenii legii au aflat că șoferul avea o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că l-au condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.