Servicii medicale, oferite în sistem de telemedicină, pentru vârstnicii din zona Făgetului

Fundația Filantropia Timișoara a  inițiat, în 2019, un amplu proiect de servicii medicale, oferite în sistem de  telemedicină, pentru pacienți vârstnici, cu boli cronice din județul Timiș.

În  anul 2020, prin proiectul „Sănătate la un click distanță”, implementat cu sprijinul financiar al United Way România, au fost oferite 298 de consultații în sistem de telemedicină, în specialitățile cardiologie și boli interne, pentru pacienți vârstnici, cu boli cronice, din zona Făgetului.

United Way Romania a asigurat bugetul pentru cheltuieli operaționale, iar parohiile locale, în colaborare cu autoritățile locale, au pus la dispoziție spațiul adecvat pentru realizarea consultațiilor și au promovat proiectul în comunitate.

Astfel, în 2020, cabinetul de consultații prin telemedicină a funcționat în  Margina, Curtea, Coșava, unde au fost consultați și locuitori din satele aparținătoare, iar în ultima parte a proiectului, activitatea s-a desfășurat în cabinetul de telemedicină din Făget, deservind în continuare  și locuitorii din satele înconjurătoare care au avut  nevoie de consultații.

După cum au anunțat reprezentanții Fundației Filantropia Timișoara, proiectul va continua și în acest an, astfel că vor fi oferite consultații medicale de specialitate, în sistem de telemedicină, și pacienților din alte localități din estul județului Timiș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.