Sentință definitivă în procesul în care Claudiu Buciu a solicitat suspendarea ordinului prefectului de încetare a mandatului de primar al Lugojului
Procesul în care Claudiu Buciu a solicitat suspendarea executării actului administrativ prin care prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a dispus încetarea, înainte de termen, a mandatului de primar al municipiului Lugoj, s-a încheiat.
Curtea de Apel Timișoara a respins recursul formulat de Claudiu Buciu, împotriva senținței Tribunalului Timiș, care i-a respins cererea de suspundare a eecutării actului administrativ emis de prefectul județului Timiș.
„Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant BUCIU CLAUDIU ALEXANDRU, în contradictoriu cu intimatul-pârât PREFECTUL JUDEŢULUI TIMIŞ, împotriva sentinţei civile nr. 719/10.08.2022, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 3282/30/2022. Respinge cererea recurentului-reclamant de obligare a intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 29.09.2022”, se menționează în soluția pe scurt a instanței
Sentința este definitivă.