Se oprește alimentarea cu apă în mai multe localități
Aquatim va efectua spălarea și igienizarea rețelelor de distribuție a apei în mai multe localități.
Astfel, luni, 8 august, între orele 9-14 se va opri apa în Bethausen, Cladova, Leucușești, Cutina, precum și în Blajova , unde vor avea loc lucrări de mentenanță la grupul de pompare.
Între 9-12 august, zilnic între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în localitatea Șag, pentru efectuarea lucrărilor de spălare a rețelei de distribuție.
Din aceeași cauză, pe 10 august, între orele 8-16 se va opri apa în Belinț.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim le recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată.