Se întrerupe curentul în Lugoj și în alte localități din județ
În perioada 6-10 septembrie, se oprește curentul în Lugoj și în alte localități din județul Timiș.
Reprezentanții E-Distribuție Banat susțin că sunt nevoiți să întrerupă alimentarea cu energie electrică, în anumite zone și intervale orare, pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în condiții bune.
“E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, au anunțat reprezentanții E-Distribuţie Banat.
Iată programul întreruperilor, anunțat de E-Distribuție Banat, pentru acestă săptămână:
Luni, 6 septembrie:
- Șag (SC DOVA si IAS OLARU)- între orele 09.00-17.00,
- Giroc (Zona la Padure langa raul Timis) – între orele 09.00-17.00,
- Cenad (p) – între orele 09.00-17.00,
- Cebza (p) – între orele 09.00-17.00,
Marți, 7 septembrie:
- Giroc (Blocul de pe str. Gloria) – între orele 09.00-17.00,
- Bazoșu Nou (zona cartier vile la intrare în Bazoșu Nou) – între orele 09.00-17.00,
- Fărășești – între orele 09.00-17.00,
- Cenad – între orele 09.00-17.00,
- Belinț – între orele 09.30-17.30,
Miercuri, 8 septembrie:
- Timișoara (Blv.Liviu Rebreanu – p) – între orele 09.00-17.00,
- Charlotemberg – între orele 09.00-17.00,
- Buzad – între orele 09.00-17.00,
- Altringen – între orele 09.00-17.00,
- Bogda – între orele 09.00-17.00,
- Sintar – între orele 09.00-17.00,
- Comeat – între orele 09.00-17.00,
- Moșnița Nouă (str.Chișinau) – între orele 09.00-17.00,
- Margina (Colonie, Statie Epurare Margina, Margina Sat) – între orele 09.00-17.00,
- Zorani – între orele 09.00-17.00,
- Nemeșești – între orele 09.00-17.00,
- Coșteiu de Sus – între orele 09.00-17.00,
- Uivar (p) – între orele 09.00-17.00,
- Tomnatic (APA CANAL) – între orele 09.00-17.00,
- Cheveresu Mare (p) – între orele 09.30-16.30,
- Lugoj (Fostul Lic. Agricol, str Timisorii (p)- de la nr 151) – între orele 09.30-17.30,
Joi, 9 septembrie:
- Timișoara (Blv. L Rebreanu (p), Eneas (p), Macedonski (p), Glad(p), Hebe (p), Calea Șagului 80) – între orele 09.00-17.00,
- Urseni (Zona str.cartier Vile Urseni, pe langa str. Herculane) – între orele 09.00-17.00,
- Bethausen (p) – între orele 09.00-17.00,
- Cladova – între orele 09.00-17.00,
- Cliciova – între orele 09.00-17.00,
- Nevrincea – între orele 09.00-17.00,
- Dudestii Vechi (SINAGRO) – între orele 09.00-17.00,
- Lugoj (str Cornet bl. 1, 2, 3, 48, 49, 50, 50 bis, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 61, 62, 64, 65F1, 65F2, 66, 67; str. Timișorii – Brutăria Spicul de Aur, Magazinul Agroland) – între orele 09.30-17.30,
- Belinț – între orele 09.30-17.30,
Vineri, 10 septembrie:
Timișoara (Str.Teatrului nr.6) – între orele 09.00-17.00,
Mosnita Veche (Zona Drumul Boilor și Zona spre Pădurea Bistra) – între orele 09.00-17.00,
Cenad (p) – între orele 09.00-17.00,
Denta (p) – între orele 09.00-17.00,
Herendești – între orele 09.30-17.30,
Pietroasa Mare – între orele 09.30-17.30,
Darova (p) – între orele 08.30-16.30,
Timișoara (Str. Tibiscum nr.11) – între orele 11.00-19.00.