Scripcarul pe acoperiș – eveniment muzical, la Sinagogă
Sinagoga Neologă din Lugoj va găzdui un nou eveniment muzical de excepție: “Scripcarul pe acoperiș”, un musical de Jerry Bock/Joseph Stein, după povestirile lui Sholem Aleichem.
Evenimentul muzical va avea loc duminică, 7 octombrie, de la ora 18, și îi va avea ca protagoniști pe dirijorul Ladislau Rooth, baritonul Christian Rudik și mezzosoprana Gabriela Varvari.
Evenimentul face parte din seria de manifestări dedicate aniversării a 175 de ani de la inaugurarea Sinagogii din Lugoj.