Scriitorul și jurnalistul Constantin Buiciuc, omagiat printr-un moment muzical-poetic, la 10 ani de la moarte

Scriitorul și jurnalistul Constantin Buiciuc va fi omagiat vineri, 24 iunie, de la ora 17, la Sinagoga Neologă din Lugoj, printr-un moment muzical-poetic, la 10 ani de la moarte.

În cadrul evenimentului va fi prezentată cartea „Paradisul întors”, apărută de curând la editura Eurostampa, o antologie cu poeziile lui Constantin Buiciuc alese din volumul „Dimineață târzie”, realizată de criticul literar Dorin Murariu și înnobilată iconografic de pictorul Silviu Oravitzan.

Prezentarea va fi precedată de un concert susținut de violonistul Florin Paul (cetățean de onoare al municipiului Lugoj, prim-concertmaistru al Orchestrei Radio din Hamburg), pianista Dana Paul Giovaninetti (cetățean de onoare al municipiului Lugoj, profesoară de pian la Conservatorul Departamental din Argenteuil – Grand Paris) și violonistul Christophe Giovaninetti (profesor la Conservatorul Național Superior din Paris).

În program, pagini din Ravel (Kaddish), M. Moszkowski (Suita în sol minor op. 71), Ch. Giovaninetti (două opusuri în stil minimalist, cu citarea unor motive din J. S. Bach și Paganini), M. Bruch (Kol Nidrei) și D. Șostakovici (ElegieVals și Polka).

Constantin Buiciuc s-a născut la 22 mai 1951, la Lugoj, şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara. A fost profesor, timp de peste trei decenii, dar, în paralel, s-a dedicat şi ziaristicii, la săptămânalul  lugojean „Actualitatea”, unde a fost, mulţi ani, redactor-şef.

În septembrie 2011 a renunţat la profesia de dascăl, pensionându-se anticipat, pentru a se dedica în exclusivitate scrisului, dar nu a mai reuşit decât să pregătească o carte de interviuri, împreună cu Remus Valeriu Giorgioni.

A colaborat la numeroase reviste literare, precum „România literară, „Luceafărul”, „Orizont”, „Amfiteatru”, „Steaua”, „Flacăra”, „Reflex”, „Cuvinte româneşti”, „Banat”, „Actualitatea literară” etc.

A publicat volumele: „Cartea poeţilor” (culegere de poezii, Lugoj Press, 1994), „Dimineaţă târzie” (poezie, Editura Marineasa, 1995), „Un strigăt sub Turnul Eiffel” (note de călătorie,  Editura Marineasa, 1999) „Sunetul, parfumul şi culoarea” (proză scurtă, Editura Marineasa, 2003), „15 ani de cântec pentru Dumnezeu. Corul Catedralei Greco-Catolice din Lugoj” (Editura Marineasa, 2005), „Fântâni şi flori” (note de călătorie, Editura Marineasa, 2006), „Oglinda lui Narcis” (critică şi istorie literară, Editura Marineasa, 2009), „Ce căutaţi aici, români?” (note de călătorie, Editura Marineasa, 2010), „Oglinda lui Narcis II” (critică şi istorie literară, Editura Marineasa, 2011), precum şi patru cărţi în colaborare: „Pariu cu istoria” (publicistică, în colaborare cu Toni Boldureanu şi Nicolae Laieţiu, Editura Marineasa, 2002), „Personalităţi politice lugojene” (publicistică, în colaborare cu Toni Boldureanu şi Nicolae Laieţiu, Editura Marineasa, 2003), „Oameni” (publicistică, în colaborare cu Simion Todorescu, Editura Augusta, 2008) şi „Vină, vină, badeo, vină!” (culegere de folclor, în colaborare cu Ionel Negrea, Editura Marineasa, 2008).

Pentru primul volum din „Oglinda lui Narcis” , Constantin Buiciuc a fost recompensat cu Premiul  pentru critică şi istorie literară al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România. De-a lungul timpului, Constantin Buiciuc a mai obţinut şi alte premii literare: Premiul III la Concursul de poezie organizat de Biblioteca „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti (1987), Premiul II la Concursul de proză scurtă „Helion”, Timişoara (1988) şi Premiul concursului de creaţie „Vara visurilor mele”, Bucureşti (2002).

Omul Constantin Buiciuc a murit, dar scriitorul și jurnalistul Constantin Buiciuc trăiește și va continua să o facă prin creația sa și prin noblețea integrității morale și profesionale.

 

Lugoj Expres Scriitorul și jurnalistul Constantin Buiciuc, omagiat printr-un moment muzical-poetic, la 10 ani de la moarte Sinagoga Neologă Lugoj scriitor prezentare volum Premiul  pentru critică şi istorie literară Paradisul întors moment muzical-poetic jurnalist Florin Paul Dana Paul Giovaninetti Constantin Buiciuc concert Christophe Giovaninetti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.