Scandal, la Buziaș! Un tânăr a fost lovit cu un obiect contondent în zona capului
Polițiștii au intervenit, miercuri seara, pentru a aplana un scandal izbucnit între doi bărbați, pe strada Aurel Vlaicu, din Buziaș.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că între doi bărbați ar fi avut loc un conflict spontan, iar bărbatul de 39 de ani l-ar fi lovit pe cel în vârstă de 22 de ani cu un obiect contondent în zona capului.
Tânărul agresat a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, iar bărbatul în vârstă de 39 de ani se află la sediul poliției în vederea audierii.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale în consecință.