Reuniunea de caritate „O zi pentru mai bine”, ediție aniversară

PSD Lugoj a organizat cea de-a XV-a ediție a reuniunii de caritate „O zi pentru mai bine”.  Acţiunea – inițiată în urmă cu 15 ani de către Nicu Bădina – a reunit circa 400 de persoane și a avut ca scop colectarea de fonduri pentru persoanele aflate în nevoie din municipiu.

Printre participanţii care au onorat invitaţia de a lua parte la această manifestare caritabilă s-au aflat și cei doi lideri ai PSD Timiș, Sorin Grindeanu și Călin Dobra.

Nu a lipsit primarul Francisc Boldea, care i-a acordat inițiatorului acestei manifestări caritabile, Nicu Bădina, o Diplomă de excelență. Totodată, pentru generozitate, dăruire şi  în semn de înaltă apreciere, organizatorii au înmânat diplome de excelenţă tuturor  celor care şi-au adus contribuţia la reuşita celor cinsprezece ediţii ale acțiunii.

„Această acțiune definește o atitudine și ne arată că a fi cu adevărat alături de oameni nu ajunge doar o zi. Pornită în anul 2001, timp de cincisprezece ani, această acțiune a devenit o tradiție în lupta pentru mai bine și asta cu sprijinul dumneavoastră, oameni făuritori de bine, aproape de cei aflați în nevoie, prezenți aici într-o seară nobilă pentru o contribuție de suflet. În toată această perioadă ne-am adresat copiilor aflați în nevoie. persoanelor în vârstă, singure sau neajutorate, am venit în sprijinul celor care au avut probleme de sănătate și cu o situație materială precară. În fiecare an, împreună cu colegii mei, am avut o mulțumire în suflet când în jurul nostru, la Sfintele Sărbători de Crăciun și de Paști, s-au aflat sute de copii, cărora le-am dăruit bucurie. Am fost prezenți la căminele de bătrâni, la grădinițe, acasă la cei care s-au aflat în situații mai puțin fericite. ‘O zi pentru mai bine’ este acțiunea caritabilă care arată de cincisprezece ani că dorința de a ne ajuta semenii  trebuie să existe și să meargă mai departe”, a spus Nicu Bădina, vicepreședintele PSD Lugoj, organizatorul şi iniţiatorul acestei tradiţionale reuniuni de caritate.

Conform tradiţiei, în cadrul manifestării a fost organizată o tombolă şi a fost prezentat un program artistic, susţinut de trupa „Cu ASAR”, din Buziaş, şi de formaţia de muzică populară “Cristi Chelciov”, împreună cu soliştii Cristian Gagea şi Snejanca Boşca, din Timişoara.

Banii adunaţi în urma acestei acţiuni caritabile vor fi folosiţi pentru sprijinirea persoanelor aflate în nevoie din municipiul Lugoj.

Lugoj Expres Reuniunea de caritate „O zi pentru mai bine”, ediție aniversară Sorin Grindeanu reuniune de caritate la Lugoj PSD Timiș PSD Lugoj O zi pentru mai bine Nicu Bădina Francisc Boldea Călin Dobra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.