Reducere de personal! Salprest rămâne cu 51 de angajați
Societatea lugojeană Salprest se află într-o situație dificilă după ce a rămas fără activitatea de colectare a deșeurilor menajere de la populație.
Consiliul Local Lugoj, care este acționarul unic al societății, a aprobat, în ședința de săptămâna trecută, noua organigramă și statul de funcții al societății.
Din cele două variante de organigramă propuse (cu 51 de angajați și cu 30 de angajați), consilierii lugojeni au optat pentru reducerea personalului de la 68 de angajați la 51 de angajați.
Iată noua organigramă:
- Conducere – 2 angajați (director și contabil șef);
- Oficiul juridic – administrativ, resurse umane, protecția muncii – PSI, protecția mediului – 8 angajați (consilier juridic – resurse umane, responsabil cu protecția muncii și PSI – coordonator de transport, responsabil cu protecția mediului – secretar, 5 paznici);
- Dezinsecție, dezinfecție, deratizare – curățire sobe și coșuri – 2 angajați (agent dezinsecție-dezinfecție-deratizare, curățitor sobe și coșuri);
- Birou contabilitate-salarizare – comercial – 5 angajați (economist, funcționar economic, casier, contractări-prețuri, magazioner-merceolog);
- Farmația salubrizare – 30 de angajați (șef formație, 5 șoferi, mecanic utilaj, 16 măturători, 7 gunoieri);
- Atelier mecanic – deservire generală – 4 angajați (șef atelier, mecanic auto, lacătuș mecanic – sudor, strungar).