Recomandări pentru perioada caniculară
Primăria Municipiului Lugoj informează cetățenii orașului că, în conformitate cu prevederile Normelor metodologice de aplicare a O.U.G nr.99 / 2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme, în municipiul Lugoj funcționează două puncte de prim-ajutor contra caniculei.
Astfel în perioadele cu creșteri semnificative a temperaturilor spre valori extreme, corelate cu condiții de umiditate mare la care indicele de confort termic va depăși pragul critic de 80 de unități, punctele de prim-ajutor contra caniculei vor funcționa în incinta Pieței Agroalimentare „Timișul” și în Piața J.C. Drăgan, lângă magazinul Gospodarul, între orele 1100 și 1700.
Pe lângă recomandările medicale pentru perioadele cu disconfort termic și distribuirea de apă, personalul medical prezent va acorda și primul ajutor în caz de nevoie.
Pe perioada caniculei, persoanele cu afecțiuni cardiace și cele aflate sub tratament medical sunt sfătuite să evite deplasarea prin soare, mai ales între orele 1100 și 1800, și să păstreze legătura cu medicii de familie.
Medicii mai recomandă ca în această perioadă să fie evitate băuturile dulci, carbogazoase, alcoolul și cafeaua.