Recital pianistic, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj
Sâmbătă, 6 mai, de la ora 19, pe scena Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj va avea loc un recital pianistic susținut de Alexandru Manolache, un tânăr pianist bucureștean, elev al Colegiului Național de Muzică „George Enescu”, la clasa de pian a prof. Mihaela Zamfirescu.
Alexandru Manolache este membru al Fundației Culturale „Remember Enescu” și a inclus în turneul său în vestul țării și Lugojul, oraș în care au concertat, printre alții, George Enescu și Bela Bartok.
Alexandru Manolache este laureat al unor importante concursuri naționale și internaționale: „Millenium-Piano”, „Pro Piano”, „Tinere talente”, „Ada Ulubeanu”, „Gradus ad Parnassum”, „Iulia Hasdeu”.
De asemenea, a susținut recitaluri pe scena Festivalului Internațional „George Enescu”, la Universitatea Națională de Muzică și Muzeul Național „George Enescu”.
La Lugoj, va interpreta lucrări de J. S. Bach, W. A. Mozart, Fr. Liszt și P. I. Ceaikovski.