Razie pe șosele! Polițiștii au aplicat 390 de amenzi și au reținut 33 de permise de conducere
Polițiști rutieri împreună cu polițiști de ordine publică, sub coordonarea Serviciului Rutier Timiș, au organizat sâmbătă, 21 septembrie, în intervalul orar 16:00 – 24:00, o razie pe raza întregului județ, ce a vizat creșterea gradului de disciplină rutieră prin prezența activă a polițiștilor pe principalele artere din județ, precum și pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic ce nu respectă normele rutiere.
Cu acest prilej, polițiștii au controlat 1.114 de autovehicule și au legitimat 1.185 de persoane.
Au fost efectuate 412 testări cu aparatul etilotest și 20 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În urma celor constatate, au fost aplicate 390 de sancțiuni contravenționale în valoare de 88.935 de lei.
De asemenea, au fost reținute 33 permise de conducere (7 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și 21 pentru depășirea limitei legale de viteză și 5 pentru alte abateri la regimul rutier), au fost retrase 23 certificate de înmatriculare și au fost constate 13 infracțiuni la regimul rutier (3 pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat, 6 pentru conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere și 4 pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice).