Razie, la Făget! În 4 ore au fost date amenzi de peste 80.000 de lei

Polițiștii împreună cu inspectorii ITM și OPC au efectuat vineri, între orele 9 și 13, o acțiune de amploare pe raza orașului Făget, fiind vizați atât șoferii aflați în trafic, cât și societățile comerciale din localitate.

În cadrul acțiunii, au fost amplasate șase filtre și au fost verificate 166 de autovehicule. De asemenea, oamenii legii au legitimat 309 persoane și au pus 39 de șoferi să sufle în etilotest.

De asemenea,  au fost verificate 13 societăți comerciale, unde au fost lăsate de către reprezentanții ITM 16 invitații pentru remedierea neregulilor constatate (muncă nedeclarată și nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă).

Reprezentanții IPJ Timiș au anunțat că, „în urma activităților desfășurate au fost aplicate 122 de sancțiuni contraventionale în valoare de 80.815 lei, dintre care 107 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor rutiere conform OUG 195/2002 R, 4 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, 7 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.145/2014, privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și 2 pentru nerespectarea Codului Muncii( prestarea de activități fără forme legale)”.

Oamenii legii au mai reținut 10 certificate de înmatriculare și au suspendat 7 permise de conducere, dintre care cinci pentru depășiri neregulamentare, iar două pentru nerespectarea vitezei regulamentare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.