Razie în zona Făgetului: 91 de amenzi, 5 hoți prinși și două societăți comerciale închise

O razie a fost organizată, vineri, în Făget și în Mănăștiur, în contextul instituirii stării de alertă având ca scop prevenirea infectării cu virusul SARS-COV-2 precum și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

La acțiune au participat 26 de forțe, dintre care 19 polițiști din Făget, jandarmi, reprezentanți DSV și lucrători din cadrul Ocolului Silvic Lugoj.

Au fost organizate 8 filtre, legitimate 311 persoane și au fost controlate 238 de autovehicule.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 91 de amenzi, în valoare de 34.335 lei, din care 65 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform O.U.G 195/2002 și 25 pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. De asemenea, au fost reținute trei permise de conducere.

Au fost controlați șase operatori economici, față de două societăți comerciale  dispunându-se închiderea activității, având în vedere neregulile constatate și confiscarea mai multor produse alimentare alterate.

În cadrul acțiunii, au fost identificați patru bărbați bănuiți de furturi din societăți comerciale, ce fac obiectul a două dosare penale instrumentate de polițiștii din Făget. Totodată, a fost depistat și un alt bărbat ce era bănuit de tăierea ilegală și furtul a 20 de arbori de pe raza comunei Ohaba Lungă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.