PSD Lugoj – trei reprezentante la Școala Politică de Primăvara de la Valea lui Liman
La Valea lui Liman a avut loc, în perioada 22-24 martie 2019, Școala Politică de Primăvară a Organizației de Femei Social-Democrate din Timiș, în cadrul căreia, aproximativ 60 de membre ale organizației, provenite din localitățile județului Timiș, au participat la seminarii politice, activități recreative și de socializare.
Organizația de femei a PSD Lugoj a fost reprezentată la această întrunire politică de Gerlinde Opriș, Simona Marinescu și Oana Tyukodi.
”Sunt mândră să fac parte dintr-o echipă în care colegialitatea, implicarea, loialitatea și respectul sunt pe primul loc, iar recunoștința și rezultatele obținute sunt pe măsura muncii noastre. Această școală politică ne-a oferit un imbold să ne mobilizăm așa cum putem noi mai bine în campaniile electorale care urmează, pentru că disponibilitatea femeilor social-democrate pentru oameni este imensă, iar aceasta este o resursă extraordinar de importantă a PSD Timiș”, a declarat președintele OFSD Timiș, Romanița Jumanca.
Alături de femeile social-democrate s-a aflat și Călin Dobra, președintele PSD Timiș.
”Consider că, în acest moment, OFSD Timiș este o echipă unită și puternică, fiind cea mai mare organizație politică de femei din județul Timiș. Le admir foarte mult pe colegele mele pentru entuziasmul și forța cu care se mobilizează pentru desfășurarea acțiunilor politice și a proiectelor în folosul comunității. Am mare încredere în colegele mele și continui să cred că organizația județeană nu ar avea aceleași bune rezultate fără OFSD Timiș. Susținerea unei colege pe loc eligibil, pe lista națională la alegerile europarlamentare, este o formă de recunoaștere a meritelor organizației de femei aduse la nivel județean și nu numai. Am convingerea că, de pe poziția 13 a listei, Bianca Gavriliță va deveni europarlamentar, lucru care o va responsabiliza nu doar pentru a reprezenta România în Parlamentul European, ci și pentru a reprezenta județul Timiș și a aduce un plus comunității noastre”, a declarat președintele PSD Timiș, Călin Dobra.