Profesor de la „Brediceanu”, formator și ambasador eTwinning

La Sibiu a avut loc, la sfârșitul lunii octombrie, Seminarul Regional eTwinning, dedicat directorilor de școli și cadrelor didactice înscriși pe platforma eTwinning, din județele Alba, Brașov, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Vâlcea.

La acest eveniment a participat în calitate de formator și profesoara Adriana Mariș, de la „Brediceanu”, care este ambasador eTwinning și membru activ de aproape un deceniu al platformei.

Seminarul a avut ca scop familiarizarea participanților cu portalul și cu instrumentele eTwinning, precum și explorarea potențialului proiectelor de colaborare școlară care utilizează noile tehnologii, prin exemple de proiecte de succes, care pot fi multiplicate. Au fost organizate sesiuni în plen, ateliere de lucru pe niveluri de învățământ, prezentări de proiecte de success, discuții panel pe tema școlilor eTwinning.

Alături de  Marika Emese Cîmpean, Daniela Bunea și Florina Popescu, ambasadori eTwinning, de Alexandra Miricioiu,  profesor pentru învățământ primar, și de reprezentanții Institutului de Științe ale Educației responsabili cu implementarea programului eTwinning în România, prof. Adriana Mariș a contribuit la moderarea atelierului de lucru dedicat profesorilor de gimnaziu și liceu, a prezentat proiectul eTwinning ESCAPE, distins în anul 2017 cu Certificat European de Calitate și cu premiul I național la secțiunea învățământ liceal și a oferit sugestii și sfaturi pentru depunerea candidaturii pentru titlul de Școală eTwinning. Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” a fost singura școală din județul Timiș și una dintre puținele școli din vestul țării care a obținut această distincție în anul școlar trecut.

Participanții la acest seminar au apreciat cu multă căldură calitatea informațiilor prezentate, sfaturile utile primite și entuziasmul contagios de care au dat dovadă formatoarele și au demarat proiecte naționale inovative, pe care le vor desfășura, alături de colegi și elevi, pe parcursul acestui an școlar.

eTwinning este o acţiune a Comisiei Europene, parte a Programului Erasmus+. Lansată în 2005, cu scopul iniţial de a facilita parteneriatele între instituţii de învăţământ preuniversitar din Europa, şi-a extins apoi finalităţile, platforma eTwinning.net devenind o comunitate a şcolilor din Europa, reunind peste de 600.000 de cadre didactice din peste 196.000 de şcoli.

În România, acţiunea eTwinning este implementată din octombrie 2007 şi este coordonată de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (www.ise.ro).

eTwinning a generat, de-a lungul timpului, proiecte educaţionale relevante, creative şi motivante. Majoritatea proiectelor au însemnat noi experienţe de învăţare, noi practici didactice menite să motiveze elevii, să încurajeze implicarea acestora şi să faciliteze dezvoltarea de noi competenţe şi atitudini.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.