Primul Centru Comunitar de Învățare Permanentă din Regiunea de Vest a fost deschis… la Bodo
Primul Centru Comunitar de Învățare Permanentă din Regiunea de Vest a fost deschis, zilele trecute, în satul Bodo, comuna Balinț. Centrul educațional a fost amenajat în spațiului unde și-a desfășurat activitatea fosta Școala Primară de secție maghiară, care s-a desființat în urmă cu câțiva ani, la realizarea acestuia contribuind Primăriei și Școala Gimnazială Balinț, în parteneriat cu IREA, Federația Elvețiană pentru Educația Adulților (SVEB), Fundația Româno–Germană (FRG) și Fundația Centrul de Asistență Rurală (CAR).
Prin înființarea acestui centru, care a fost dotat cu mobilier, laptopuri, xerox și tablă SMART, se urmărește îmbunătățirea accesului la educație pentru adulții dezavantajați din mediul rural. Conștientizarea și creșterea participării populației rurale în educația adulților, în special cu privire la dezvoltarea competențelor de bază și formarea profesională, contribuie în mare măsură la dezvoltarea economică și socială echilibrată, atât la nivel local cât și național.
„Suntem bucuroși că avem un asemenea centru în comuna noastră! Vom sprijini activitățile care se vor desfășura în acest centru!”, a declarat primarul comunei Balinț, Dănuț Crașovan, prezent la deschiderea oficială a centrului educațional, iar Mihai Vilcea, directorul ONG Open-Timișoara, le-a explicat localnicilor că acest centru există pentru a răspunde nevoilor lor de formare profesională, urmând ca în următorul interval de timp să se facă o analiză de nevoi prin sondaje de opinie, apoi vor fi repartizați formatori în domeniul solicitat pentru dezvoltarea competențelor de bază a celor interesați.