Primarul Claudiu Buciu acuză asociațiile de proprietari că au cheltuit ilegal banii proprietarilor de apartamente

Primarul municipiului Lugoj, Claudiu Buciu, a anunțat că, în perioada următoare, reprezentanții primăriei vor efectua controale la toate asociațiile de proprietari din municipiu, pentru a verifica dacă acoperișurile imobilelor administrate de aceste asociații au fost construite legal.

Decizia a fost luată în urma furtunii care s-a abătut peste Lugoj, iar majoritatea pagubelor au fost provocate de acoperișurile luate de vijelie, care, conform spuselor primarului Lugojului, au fost construite ilegal, fără autorizație de construire.

În acest context, primarul Claudiu Buciu a acuzat asociațiile de proprietari că au cheltuit ilegal banii proprietarilor de apartamente, avertizând totodată că toate acoperișurile construite fără autorizație vor fi demolate pe cheltuiala asociațiilor de proprietari.

„Urmare a fenomenelor meteorologice excepționale care au afectat Lugojul, s-a constatat că mare parte din pagube au fost provocate de acoperișurile construite ilegal, fără autorizație de construire și în baza unor contracte încheiate cu persoane sau societăți comerciale neautorizate pentru astfel de activități. Practic, asociațiile au cheltuit ilegal banii proprietarilor de apartamente.

În perioada următoare vom face controale la toate asociațiile de proprietari pentru a verifica daca aceste acoperișuri au fost construite cu sau fără autorizație de construire. De asemenea, vom verifica în baza căror contracte au fost construite și dacă acestea au fost încheiate legal, urmând să angajăm răspunderea juridică a celor care le-au încheiat ilegal, desconsiderând dispozițiile legale aplicabile.

Nu putem tolera situația în care aceste acoperișuri construite ilegal provoacă daune materiale și nimeni nu răspunde. Mai mult, nu putem aștepta să se producă situații în care aceste construcții ilegale ar putea afecta vieți omenești.

Fac mențiunea că nicio fostă administrație nu a luat măsuri împotriva construcțiilor ilegale, acceptând tacit că acestea pot produce pagube materiale sau pot pune în pericol vieți omenești. Pentru noi a fost o prioritate, încă de la începutul mandatului, sancționarea acestor situații fapt pentru care am aplicat zeci de amenzi și am dispus oprirea mai multor lucrări neautorizate, sesizând în câteva cazuri și organele de cercetare penală. De altfel, se observă deja că sunt tot mai rare situațiile în care cineva îndrăznește să construiască fără a avea autorizație”, precizează primarul Claudiu Buciu.

 

Lugoj Expres Primarul Claudiu Buciu acuză asociațiile de proprietari că au cheltuit ilegal banii proprietarilor de apartamente vijelie penală cercetare penală pagube Lugoj daune material controale construcții ilegale Claudiu Buciu autorizație de construire Asociațiile de proprietari acuze acoperișuri construite illegal

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.