Primarul Călin Dobra, președintele PSD Lugoj: PSD trebuie… „să renunțe la ironii, să abandoneze aroganța, să lase deoparte supremațiile și minciuna”
Primarul Călin Dobra, președintele PSD Lugoj, a declarat că votul la alegerile din 4 mai și cele din noiembrie 2024 a fost unul împotriva sistemului și pentru o schimbare a clasei politice.
„Sunt ferm convins că votul exprimat de cetățenii români, atât din țară, cât și din străinătate, pe 4 mai, dar și în toamna anului trecut, NU a fost despre o persoană anume. NU a fost despre un om. A fost despre ÎNTREGUL SISTEM. Despre dorința clară pentru o SCHIMBARE TOTALĂ a clasei politice. Despre o reformare autentică. Despre o ASUMARE reală a reconstrucției politice și administrative. De ani de zile vorbim despre reformă administrativă, despre descentralizare, despre reorganizare. Însă, în tot acest timp, NU am fost capabili să pornim o adevărată REVOLUȚIE ADMINISTRATIVĂ ȘI TERITORIALĂ. Cred cu tărie că votul de duminică exact acest lucru îl exprimă. O dorință clară pentru o POLITICĂ CU TOTUL ALTFEl”, a declarat Dobra.
Semnal de alarmă pentru echipa social-democrată: Timpul aroganței a trecut
Totodată, Călin Dobra, care este și vicepreședinte al PSD Timiș, a tras și un semnal de alarmă pentru echipa social-democrată, menționând că Partidul Social Democrat are obligația de a se reorganiza rapid, iar conducerea partidului trebuie să își asume eșecul politic și pierderea alegerilor.
Mesajul lui Dobra către conducerea PSD este dur: renunțarea la aroganță, ironie, minciună și ideea de supremație, în favoarea unui dialog sincer cu societatea. Mai mult, el propune un pas în spate din partea actualei conduceri și încredințarea procesului de reformare unei noi echipe, capabile să reconstruiască încrederea pierdută.