Primarul Buciu, despre achiziția imobilelor fostei societăți ITL-unitatea A: “Vom cumpăra această incintă, indiferent cât s-ar opune PSD Lugoj”

Primarul Claudiu Buciu a anunțat că Primăria Lugoj va achiziționa terenul și clădirile fostei Întreprinderi Textila Lugoj (ITL), de pe strada Buziașului, “indiferent cât s-ar opune PSD Lugoj, care, evident, își dorește doar să pună bețe-n roate Lugojului și nevoilor sale stringente”.

“Când ne conduc proștii și mincinoșii, nu avem decât de pierdut. PSD Lugoj arată, încă odată, cât de “ocupat” este de soarta Lugojului. Am propus Consiliului Local inițierea procedurilor de achiziție a fostei incinte a ITL – unitatea A. Care sunt motivele?

1. Sediul Meridian este ipotecat integral la banca, creditul este scadent și societatea este în insolvență – toate acestea sunt rezultatul guvernării hoților și proștilor din PSD Lugoj;

2. Proiectul european ce presupune achiziționarea a 9 autobuze electrice (demarat în 2016) prevede că acestea vor fi garate și alimentate cu energie electrică în actualul sediu al Meridian… În afara de faptul că nu este loc efectiv pentru a fi garate aici, nu există nici spațiu acoperit pentru așa ceva și nu există nici posibilitatea de a le încărca cu energie electrică pentru că nu există capacitate de rețea în zonă – toate acestea sunt rezultatul prostiei fostei administrații a PSD Lugoj;

3. Dacă sediul Meridian 22 va fi vândut la licitație, iar Primăria nu va reuși să-l achiziționeze, ne va fi retrasă finanțarea, dacă nu vom oferi rapid o altă locație alternativă pentru depou;

4. În prezent, spațiile în care își desfășoară activitatea societățile sau serviciile publice deținute de Primărie sunt total improprii desfășurării activității normale a acestora și avem nevoie cât mai repede de o alternativă;

5. Clădirile scoase la vânzare necesită reparații, care însă pot fi făcute rapid și cu costuri suportabile de către primărie;

6. Clădirile cu valoare istorică de pe amplasament pot fi renovate integral cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile;

7. Costul la care sperăm să le achiziționăm se situează de cca. 4 ori sub prețul pieței, în plus, utilizarea liniei de cale ferată din incintă de către o societate privată care-și desfășoară activitatea în vecinătatea imobilului, aduce proprietarului imobilului o chirie de 3.000 €/ lună, adică 360.000€ în 10 ani. Dacă hoții și proștii din PSD Lugoj se vor opune, din punctul meu de vedere, vom pierde o oportunitate și vom consuma mai mult timp și mai mulți bani pentru a acoperi nevoia de spații pentru activitatea serviciilor publice prestate de Primărie;

8. Nu în ultimul rând, consider că aceste spații fac parte din istoria Lugojului, fiind locul unde și-a desfășurat activitatea o întreprindere emblematică pentru Lugoj, timp de peste 100 de ani. Pentru cei care nu știu, suprafața de teren despre care vorbim este situată în intravilanul Municipiului Lugoj, vis-a-vis de cartierul J.C. Drăgan. Terenul măsoară nu mai puțin de 70.000 mp (7 hectare), iar suprafața clădirilor este de app. 35.000 mp. Incinta este dotată cu linie ferată conectată la rețeau națională de transport feroviar.  

Ce am făcut până acum?

Aflând că societatea deținătoare a imobilului este în insolvență, procedură ce se desfășura la Tribunalul din Verona, am adresat o scrisoare de intenție judecătorului care se ocupa de dosar, arătând interesul nostru pentru achiziția acestor imobile și arătându-ne disponibilitatea de a plăti prețul de 375.500 € (5,36€/mp).

Din păcate oferta noastră nu a fost acceptată, probabil pentru că altcineva a făcut o ofertă mai avantajoasă, judecătorul decizând să facă vânzarea către altă entitate. Menționez că oferta făcută a fost sub condiția parcurgerii etapelor legale prevăzute de legislația românească.

Noul proprietar, aflând de intenția noastră de a cumpăra imobilele, ne-a adresat o intenție de vânzare, fără a specifica un preț. Fapt pentru care am cerut acordul Consiliului Local pentru a iniția procedurile de negociere.

Astăzi, la propunerea unui consilier local s-a hotărât, în unanimitate ca Primăria să solicite noului proprietar transmiterea prețului solicitat. În cazul în care acesta va fi prohibitiv, Primăria va renunța la această achiziție. În cazul în care prețul ne va conveni, vom negocia (prin comisia de negociere numită astăzi de către Consiliul Local) prețul final.  

Mincinoșii din PSD Lugoj au ocolit să vă spună că nu s-a respins achiziția, lăsând să se înțeleagă că eu aș avea un interes personal în această achiziție, că ei, alături de consilierii USR și PMP, ar fi oprit un “tun imobiliar”. Dimpotrivă, colegii din USR și PMP au venit cu întrebări și propuneri pertinente, consiliul decizând să solicităm noului proprietar să ne comunice prețul la care intenționează să vândă imobilul.  Pentru că nu avem nimic de ascuns, am atașat la materialele de ședință un raport de evaluare (care stă la baza stabilirii taxelor și impozitelor locale), raport întocmit în 2017 și din care rezultă o valoare totală a imobilelor de app. 2.000.000 € (10.000.000 RON). Farsorii din PSD Lugoj au încercat să lase impresia că acesta ar fi prețul la care intenționăm să cumpărăm imobilele.

Pentru că prostia are picioare scurte și în cazul consilierilor PSD Lugoj, vă aduc la cunoștință faptul că în bugetul pe acest an (votat și de ignoranții consilieri din PSD Lugoj), la propunerea mea, a fost introdusă suma totală de 5.500.000 RON, pentru “Achiziție imobile în Municipiul Lugoj:

1) fosta incintă a ITL – unitatea A;

2) clădirile administrative aflate în proprietatea Meridian 22 SA;

3) clădirile aferente ștrandului de pe Insula aflate în proprietatea Meridian 22 SA;

4) terenurile aferente Școlii generale numărul 1;

5) clădirea Casei de cultură a sindicatelor;

6) clădirea dispensarului CFR”.

Vă rog să observați că această sumă a fost alocată pentru achiziția a șase imobile extrem de valoroase pentru viitorul nostru și nu doar pentru imobilul fostei ITL – unitatea A! Dacă făceau un calcul simplu, având în vedere că doar datoria față de bancă este de 1.300.000 RON (pentru clădirile Meridian) și-ar fi dat seama că intențiile noastre sunt extrem de profitabile municipalității și că nu dorim să aruncăm banii pe geam. Tunul imobiliar l-ar trage Lugojul, dacă ar achiziționa terenul și clădirile fostei ITL – unitatea A.  

Noi ne dorim să acoperim cât mai rapid nevoile stringente de spații pentru societățile Consiliului Local, pentru sistemul local de educație, pentru a construi o autogară vis-a-vis de actuala stație CFR, pentru a construi locuințe dar și pentru a recupera bunurile imobile ipotecate la bănci de fosta administrație hoață a PSD.

Vom cumpăra această incintă, indiferent cât s-ar opune PSD Lugoj, care, evident, își dorește doar să pună bețe-n roate Lugojului și nevoilor sale stringente.

Vă asigurăm de toată transparența noastră în această procedură și de faptul că această achiziție va fi făcută exclusiv în interesul Lugojului”, a transmis, pe Facebook, primarul Claudiu Buciu.

În ședința Consiliului Local Lugoj de miercuri, 30 iunie, proiectul de hotărâre inițiat de primarul Claudiu Buciu, care viza achiziția imobilelor fostei fabrici ITL – unitatea A, a fost blocat prin votul consilierilor PSD, PMP și USR PLUS, edilul lugojean fiind acuzat de PSD că, prin cumpărarea acestor imobile, “se folosește și de aparatul de lucru al primăriei” pentru ca “să ducă la îndeplinire interesele personale și combinațiile de prietenie și rudenie ale apropiaților săi”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.