Primarul Boldea este nemulțumit de rezultatele Clubului Sportiv Municipal Lugoj

Primarul Francisc Boldea s-a arătat nemulțumit de rezultatele înregistrate de către unele secții ale Clubului Sportiv Municipal Lugoj, în condițiile în care anul acesta a fost alocată din bugetul  local, pentru clubul lugojean, suma totală de 2.100.000 de lei.

Inițial a fost alocată din bugetul local suma de 1.300.000 de lei, din care 200.000 de lei pentru cheltuieli de personal și 1.100.000 de lei pentru cheltuieli materiale, după care, prin patru rectificări bugetare, CSM Lugoj a mai primit 800.000 de lei, astfel:

  • 100.000 lei prin HCL 84/25.05.2017, pentru cheltuieli materiale;
  • 200.000 lei prin HCL 127/06.07.2017, pentru cheltuieli materiale;
  • 300.000 lei prin HCL 138/31.08.2017, pentru cheltuieli materiale;
  • 200.000 lei prin HCL 177/19.10.2017, pentru cheltuieli materiale.

În total suma alocată C.S.M. Lugoj a fost de 2.100.000 de lei, din care 200.000de lei pentru cheltuieli de personal și 1.900.000 de lei pentru cheltuieli materiale.

„Doresc să precizez că aceasta este cea mai mare sumă care a fost alocată din bugetul local pentru Clubului Sportiv Municipal Lugoj de la înființare și până în prezent. Modul de folosire a banilor și responsabilitatea în acest sens revin ordonatorului terțiar de credite de la C.S.M. Lugoj împreună cu secțiile afiliate. Menționez că în afară de cei 2.100.000 lei cu care Primăria Municipiului Lugoj a finanțat în 2017, până în prezent clubul, conform hotărârilor Consiliului Local, la club au intrat prin diferite sponsorizări încă 200.000 lei și considerăm că suma totală ar trebui să fie suficientă pentru funcționarea în condiții bune a  clubului. Nivelul finațării în raport cu anii trecuți nu s-a reflectat și în rezultate, unele echipe având rezultate slabe  în acest an”, spune primarul Francisc Boldea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.