Primăria Lugoj promovează voluntariatul prin proiectul european YES Volunteer – O nouă șansă pentru tinerii din regiune
Primăria Municipiului Lugoj va derula în perioada următoare o serie de activități în calitate de partener în cadrul proiectului Interreg Europe „YES Volunteer – Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor pentru dezvoltare personală și profesională într-o Europă mai socială”.
Proiectul, implementat în șapte regiuni europene, are ca scop îmbunătățirea accesului tinerilor la oportunități de voluntariat, schimbul de bune practici și crearea unei Europe mai sociale și mai solidare.
Evenimentul de lansare YES Volunteer la Lugoj – 12 noiembrie 2025
Prima activitate oficială a proiectului în Lugoj va avea loc miercuri, 12 noiembrie 2025, ora 12:00, în sala de protocol a Primăriei Municipiului Lugoj.
La eveniment sunt invitați reprezentanți ai instituțiilor publice, ai organizațiilor de voluntariat și alți actori implicați în domeniul civic. Scopul întâlnirii este de a prezenta obiectivele proiectului, de a crea o bază de date a organizațiilor și voluntarilor locali și de a încuraja colaborarea între instituții pentru dezvoltarea programelor de implicare civică.
„Prin acest proiect, ne dorim să oferim tinerilor din Lugoj și din împrejurimi mai multe șanse de a se implica, de a învăța și de a crește profesional prin voluntariat”, transmite Călin Dobra, primarul municipiului Lugoj.
Obiectivele proiectului YES Volunteer
Proiectul YES Volunteer își propune să:
- Extindă accesul la programe de voluntariat pentru tinerii din zonele urbane și rurale;
- Creeze o rețea europeană de parteneriate între regiuni;
- Susțină dezvoltarea personală și profesională a tinerilor prin experiențe practice;
- Genereze oportunități de angajare pentru tinerii implicați în activități civice;
- Promoveze valorile europene de solidaritate, implicare și colaborare între comunități.
Proiectul se adresează în egală măsură liderilor locali și tinerilor, factorilor de decizie politică, publicului larg, comunităților locale sau asociațiilor de tineret.

