Primăria Lugoj organizează concurs pentru un post de inspector la Biroul autorizare activități comerciale

Municipiul Lugoj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante de Inspector, clasa I, grad profesional debutant, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj, Direcția venituri, Biroul autorizare activități comerciale, Compartimentul autorizare servicii transport local.

În conformitate cu prevederile art. 618 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, concursul este organizat în baza excepției prevăzute de:

  • art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Durata normală a timpului de lucru pentru funcția publică de execuție vacantă este 8 ore pe zi, respectiv 40 ore pe săptămână.

Proba suplimentară de testare a competențelor specifice în domeniul IT – cunoștințe de operare pe calculator, nivel mediu, se va desfășura în data de 22 martie 2022, ora 1000, la sediul Primăriei Municipiului Lugoj, Piața Victoriei, nr.4.

Proba scrisă se va desfășura în data de 28 martie 2022, ora 1100, la sediul Primăriei Municipiului Lugoj, Piaţa Victoriei nr. 4.

Condiții de participare:

  • candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 465 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Condiții specifice de participare la concurs:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul de licență: ingineria transporturilor, drept sau științe administrative;
  • vechime minimă în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice – nu este cazul.

Bibliografia/tematica, atribuţiile prevăzute în fişa postului, precum şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează pe pagina de internet a autorităţii publice locale www.primarialugoj.ro, la secţiunea Anunțuri concursuri angajare.

Perioada de depunere a dosarelor de concurs este 18 februarie 2022 – 09 martie 2022 inclusiv.

Coordonate de contact pentru primirea dosarelor de concurs: Primăria Municipiului Lugoj, Piața Victoriei nr.4, Biroul relații cu publicul, tel. 0256/352240, fax. 0256/350393, e-mail: contact@primarialugoj.ro sau personal@primarialugoj.ro.

Observații suplimentare: persoană de contact – Loredana Dărăbanț, Șef birou.

Data afișării: 18 februarie 2022.Lugoj Expres Primăria Lugoj organizează concurs pentru un post de inspector la Biroul autorizare activități comerciale transport local primăria lugoj inspector dosare Direcția venituri concurs angajare biroul autorizare angajare activități comercialu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.