Prima ediție a concursului „Tinerii și siguranța alimentelor – PolySafeFood”
Pentru a celebra Ziua Mondială a Siguranței Alimentelor, Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează prima ediție, online, a concursului „Tinerii și siguranța alimentelor – PolySafeFood”.
Având ca temă principală „Siguranța alimentelor este responsabilitatea tuturor“, competiția se adresează elevilor, studenților și cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar.
Principalele obiective sunt favorizarea unui comportament responsabil al consumatorului, dezvoltarea abilităților de comunicare și colaborare, a gândirii critice și creative, cultivarea interesului pentru domeniul științei alimentelor, cu accent pe chimie, precum și dobândirea de noi cunoștințe.
Prin acest concurs se dorește informarea și implicarea cât mai multor persoane în diseminarea importanței informațiilor privind siguranța alimentelor și implicit a acțiunilor și măsurilor care se pot lua la nivel individual pentru a diminua riscurile asociate cu alimentele care nu prezintă siguranță pentru consum.
Concursul PolySafeFood se adresează elevilor claselor V-VIII și IX-XII, precum și studenților din ciclul de studii licență. Se pot înscrie echipe constituite din maxim 2 elevi (clasele V-VIII/ IX – XII) coordonaţi de un cadru didactic (de chimie, ecologie, biologie, fizică sau care predă discipline tehnice și tehnologice școli generale, licee și colegii de profil tehnic) sau studenți ai ciclului de licență (indiferent de specializarea pe care o urmează). Pentru fiecare dintre cele trei secțiuni ale concursului au fost stabilite câte șapte tematici, care pot fi studiate pe pagina dedicată competiției: https://www.chim.upt.ro/ro/evenimente/concurs-polysafefood.
Participarea la concurs constă în realizarea unui poster în format A1 în tematica propusă, folosind programul PowerPoint, și a unei înregistrări video de maxim 5 minute în care să fie prezentat posterul de către echipa de elevi/studenți participantă. Înscrierea echipelor participante presupune transmiterea posterului și a prezentării video pe adresa de email iulia.pausescu@upt.ro până în data de 10 iunie 2020. Rezultatele vor fi afișate în data de 12 iunie 2020.
Echipele participante vor fi ierarhizate în funcție de rezultatele jurizării concursului, iar câștigătorilor fiecărei categorii le vor fi acordate diplome de premiere (Premiul I, Premiul II, Premiul III) și câte 2 mențiuni. Locurile I, II și III vor beneficia și de o excursie de studii de 2 zile organizată de Departamentul Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Organici și Naturali (CAICON) al Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului. De asemenea, tuturor participanților la concurs, elevi, studenți și profesori coordonatori, li se vor acorda diplome de participare.
Proiectele premianților vor fi mediatizate prin postare pe site-urile Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului și pe paginile destinate concursului de pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram).