Premii pentru elevii de la Liceul „Iulia Hasdeu” implicați în proiectul ROSE

Elevii implicați în proiectul ROSE / subproiectul DEVENIND hasdEU / BECOMING I, proiect implementat în cadrul Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au participat în luna mai la o serie de concursuri desfășurate pe următoarele secțiuni: Limba și literatura română (cu subsecțiunile (1) Întrebări și răspunsuri și (2) Eseu); Matematică și Științe (Rezolvarea de probleme practice); Istorie și Geografie (Întrebări și răspunsuri); Limbi moderne și cultură și civilizație europeană (cu subsecțiunile (1) Întrebări și răspunsuri și (2) Eseu).

În aceste concursuri au fost implicați peste 100 de elevi care au participat la activitățile de pregătire remedială și de pregătire pentru performanță din cadrul proiectului, în anul școlar 2020/2021.

Elevii cu cele mai bune rezultate la aceste concursuri au fost premiați, la începutul lunii iunie, cu diverse premii cu sigla subproiectului și cu diplome.

ALINA OLAR

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.