Polițiștii lugojeni au depistat o tânără urmărită internațional pentru proxenetism

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj au depistat, marți, 27 februarie, în apropiere de Piața Victoriei din municipiu, o femeie, în vârstă de 23 de ani, urmărită internațional.

Față de aceasta, autoritățile judiciare din Belgia au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism.

Femeia a fost predată Serviciului de Investigații Criminale Timiș, fiind prezentată procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.